Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN CAPĂT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 175 pentru UN CAPĂT.

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet ... cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele mele ... nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări. Provocatorul, adică ... câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie,

 

Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola

... prime, a se spăla cârpele strânse, a se utiliza petecele și a se turna, fie anul bun, fie rău, un volum de 600 pagini. Câțiva reporteri curați la suflet au crezut că fac un bine d-lui Zola îndemnând pe public să crează că întreprinzătorul industrial al Romei era cât p-aci să se prăpădească din pricina unei munci ... Ă©chappĂ© dans la suite des temps au reproche de mensonge, c'est Ă  Pierre qu'ils durent cette fortune. En choisissant pour capitale d’un monde naissant la capitale d’un monde expirant, Pierre fit un coup de gĂ©nie. Dès le temps de SĂ©vère, les papes sont connus des pouvoirs publics comme les chefs d’une association ... tienne de la sociĂ©tĂ©... L'Eglise constate, autour d’elle, la “misère immĂ©ritĂ©eâ€� des travailleurs. L’ouvrier, souvent, reçoit un salaire insuffisant ou subit un nombre exagĂ©rĂ© d’heures de travail... Tout homme a le droit de vivre... le contrat qui lui a Ă©tĂ ... Zola nu poate suferi nimic, și succesul legitimează tot, de la opincă până la vlădică. Cu Zola se întâmplă ce s-ar întâmpla și cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... în acest scop: în fine lucrurile au ajuns la protestul nerușinat, și infam și ridicul, dela Londra. S'a comandat apoi în străinătate un agitator dibaci, care să vie numaidecât să provoace o mișcare de un nou soiu, cu scopul de institui aci o societate semitică, cu o direcțiune generală, recunoscută de Stat, și care să reprezinte puterea populației israelite în ... nouă jidovească nu s'a mărginit la insolențe stilistice, la protestul infam dela Londra și la intențiunile șmechere de a înființa un consistoriu israelit, cu oculte puteri guvernamentale asupra întregei mase israelite din țară. Lucrul a mers mai departe. Europa, prin împrejurările ivite în Orient ... cu intenția anumită a unei nouă revizuiri a articolului 7. S'au agitat spre a se strânge iscălituri pentru un memoriu, pentru un nou protest-monstru din partea acestor străini, în care protest se repetă infama calomnie că Evreii sunt din ură religoasă persecutați la noi, că școalele ... curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul nostru este prea cu minte ca să nu răsplătească ingratitudinea israelită decât cu ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie ... să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n ... strălucita, adică a mea soție, Iar pentru mine-n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce surpriză îmi ... timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie ... să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n ... strălucita, adică a mea soție, Iar pentru mine-n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce surpriză îmi ... timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un ...

 

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... ușor unei mame să trimită între străini pe copilașul ei de la vârsta de 10-11 anișori. Să-l bagi în pensionat! Ce educațiune poate căpăta un copil într-un pensionat, unde s-amestecă la un loc cu atâția alții?... Și toate ca toate, dar la educațiunea copiilor mamele din Târgul de Munte țin foarte mult. Dar, în sfârșit, să zicem ... rămâne dar altceva de făcut decât să înainteze, prin reprezentanții lor, o petițiune către Camerele Legiuitoare, rugâdu-le ca din inițiativă parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, înființându-i un liceu, dacă nu un liceu, măcar un gimnaziu deocamdată, dar să fie clasic. Târgul de Munte am spus că se află la o distanță de o poștă departe de capitala districtului, care ... să se pună în contact cu capitala județului și cu capitala, țării, trebuiesc să meargă cu căruța cale de două ceasuri și jumătate. Asta este un adevărat scandal, mai cu seamă pe vreme rea! De câte ori nu sunt și ei jinduiți de o plimbare pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

... literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a ... altul vânează aplauzele unanime ale unei adunări, la rigoare ale unei adunături — aceea încă și mai suverană; al treilea, mai puțin politic, suspină după un trandafir de la o fată în mijlocul atâtor alți dănțuitori... Unul doreșre a fi distins de cei mai mulți; altul, de cei mai ... nu e rușine, căci e inevitabil uman s-o dorim. E rușinos numai să-ntrebuințăm mijloace nepermise, sau de nemărturisit, spre a o căpăta, și, în orice caz, e ridicul s-o dorim prea mult și s-o prețuim peste măsura cu care o prețuiește acel ce trebuie să ... real, punându-i mai presus în conștiința noastră o răsplată din partea altuia. Nu e vorba, lumea, voi să zic opinia mai luminată, poate avea un sentiment, nu bine hotărât, dar totuși destul de sigur, despre o echitabilă împărțire a unei distincțiuni oarecare. Fiindcă însă acel chemat — și ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas lui. Iar el, de bucurie, și cum avea un glas minunat, s-a pus îndată să cânte, și cântă, cântă fără să ia în seamă că Dumnezeu, obosit, vroia să ațipească puțin ... auzul glasul păunului. Și ce se gândi Dumnezeu? Să treacă glasul păunului privighetorii: pentru pedeapsa mare care i-o dăduse se cuvenea, în schimb, și-un dar mare. Ba scăpa și de cântecul zăludului. Zis și făcut. De atunci privighetoarea cântă așa de frumos, iar păunul scheaună ca o mâță. Ia ... vorbit: Eu : Ia ascultă, gaițo dragă, frumoasă poveste și mare minciună mi-ai înșirat. Gaița : Dacă o crezi, cum o cred eu, ți-am spus un adevăr. Eu : Așa-i! Dar adevărul e un adevăr când e pentru toți la fel. Gaița : Și câte minciuni n-au fost multă vreme, pentru toți, adevăruri adevărate. Eu : Gaițo, umbli cu șiretenii ... Gaița m-a privit, a întors capul, apoi a început să fluiere un cântec care am învățat-o eu, un ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... creștet până 'n călcâie în acel prestigiu mistic pe care nimeni nu l-a definit pân'acuma; fiindcă este fiica luminii; fiindcă, într'un cuvânt, este... frumoasă; iar frumusețea este de la Dumnezeu... Pas de te pune cu puterea lui ! Dar, fără îndoială, un literat care are deplină conștiință de puterea și menirea artei litarare trebue să știe că, oricâtă slavă i-ar face unei națiuni, astăzi și'n ... o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot ... veni un scriitor, ca atare, în mijlocul dv. ?... Numai pentru a smulge în treacăt succese de stimă în produsele pur literare ? - Nu, desigur... Un scriitor străin poate fi îndemnat să vie la dv. și de alt imbold decât dorința unei deșarte satisfaceri a amorului propriu... Întru cât ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

... rațe bine crescute (adică nu bine educate — sunt ființe incapabile de o bună educație! — ci bine dezvoltate ca corp) și le închise într-un țarc pe toate la un loc. Acolo le dete hrană din destul, așa încât să nu poată birui niciodată mâncarea. Când văzu el că rațele sunt cât se poate mai ... o boală oarecare, proprie speței lor, ajung la o creștere disproporționată a unor organe; aceste organe astfel dezvoltate anormal prin boală, și căpătând un gust particular, devin un obiect foarte căutat de lăcomia rafinată a omului. Atunci, pentru că ele sunt rare de găsit în stare naturală, se ocazionează animalului boala ... atât mai mult, și când, după ce ai pândit apropiarea momentului morții, iei degrab dobitocul și-l tai, găsești fructul dorit al acestei barbare îngrijiri: un ficat enorm, foarte gras, foarte pufos și cu un gust foarte delicat. Și limbile de privighetori, de care vorbesc clasicii!... Câte jertfe pentru un blid de mâncare!... Dar să lăsăm la o parte aceste reflexiuni — care sunt foarte învechite, și care nu ne-ar corija niciodată de iubirea ... de cronică științifică pe ziua aceea. Astfel, de atunci și până azi, orice născocire de senzație a unui jurnal se numește în franțuzește ...

 

Dimitrie Anghel - Puteri ascunse

... sfințește încă și mai mult. Un penel nevăzut, ca muiat în bunătate, le îndulcește trăsăturile cele mai aspre; gura, cu liniile cele mai amare capătă un zîmbet de blîndețe ; ochii cei mai răi, străluciri de adorare ; gesturile cele mai nestăpînite, înmlădieri de leagăn ; glasul cel mai hursuz, inflexiuni mîngîietoare. Atunci puterile ... de din piatră însă au rămas și mîna grea a oboselii n-a fost în stare să i le alipească. Ca un nufăr crescut într-o zăpadă se ofilea capul odorului între perne ; neodihnite mînile i se ridicau ca vrînd să alunge o muscă imaginară, și marele ... a iubirii. Moartea însă și-a zugrăvit florile-i de ceară pe dulcii obraji. Micuțile mîni de la o vreme au stat, un buchet de trandafiri iernateci și-au adăugat paloarea lor lîngă aceea a morții și ochii deschiși au urmat să privească ochii închiși, lumina ... față, așa a împietrit și numai cînd tovarășul ei de viață, vestit de prieteni, a trecut îndoliatul prag, atunci numai, ca un talaz cînd vîntul a încetat, ca un ...

 

   Următoarele >>>